Interviu cu Mihaela Popescu: „Vin la Elena de aproape 5 ani de zile”



Mihaela are 33 de ani, este de profesie economist și vine la mine din noiembrie 2011. M-am gândit să vorbesc cu ea despre experiența noastră împreună, ce a atras-o să apeleze la serviciile mele și, mai ales, să rămână o clientă și o prietenă fidelă. Iată ce am povestit cu ea, sper să vă facă plăcere să citiți acest interviu!

Când ai aflat pentru prima dată de salonul meu?
Am aflat despre tine în toamna anului 2011, după ce am citit un articol despre pensat al bloggeriţei Ioana Dumitrescu (www.epurica.ro). Ea venise la tine, la salonul Estet Studio. Mi-a plăcut foarte mult cum a descris experienţa sa, apoi am descoperit în fotografiile publicate de tine, transformările spectaculoase ale sprâncenelor trecute prin mâinile tale.

Care a fost motivul pentru care ai venit la mine prima dată?
Mi-am dorit să am şi eu acele minunate sprâncene, pe care le văzusem în imaginile prezentate pe blog, la clientele care călcaseră deja pragul salonului. Dacă până atunci nu acordasem suficientă atenţie îngrijirii sprâncenelor şi alesesem să mă pensez singură acasă, venise momentul când mi-am spus că e timpul să merg pe mâna unui profesionist.  Nu cred că aş putea uita vreodata prima întâlnire cu tine, într-o zi friguroasă de toamnă, în care aşteptam, cu nerăbdare, ora progrămării. Îmi amintesc zâmbetul şi căldura cu care m-ai intâmpinat. Atunci am ştiut că îți pot da mână liberă spre obţinerea sprâncenelor perfecte. Cel mai memorabil moment al întâlnirii noastre a fost când m-am privit în oglindă şi nu am mai reuşit decât să exclam: „Wow! Cât de frumoase sunt sprâncenele!”.

 Ce anume îți place la felul în care lucrez?
Pe lângă faptul că ești profesionistă, ești o persoană caldă, care transmite doar energie pozitivă. Nu plec din salon doar cu sprâncene şi ten de invidiat, ci şi cu o stare de bine! Am apreciat că ești bine pregătită în domeniu, cu multă iniţiativă, atentă la detalii, nu lucrezi după șabloane, ci doar în armonie cu trăsăturile şi fizionomia clientei.

Cu ce obiective vii la mine și ce-mi poți spune despre rezultatele pe care, împreună, le-am obținut în timp?
După frumoasa experienţă cu pensatul, mi-am dorit să încerc şi alte servicii disponibile în cadrul salonului. Şi am ales tratamentul cosmetic. Nu pot spune că tenul meu se confruntă cu probleme majore, poate doar cu un exces de sebum  pe zona T (specific tenului mixt) şi o sensibilitate excesivă la anumite ingredinte din produsele de îngrijire şi diverşi factori precum frig,căldură, vânt.  Atunci când îmi doresc o curăţare în profunzime, vreau să îi redau tenului meu strălucirea şi luminozitatea, ştiu că un tratament făcut de tine este cea mai bună alegere.

De ce consideri că îmi fac treaba bine?
Ești un om deosebit, care dovedeşte doar dăruire şi pricepere pentru profesia aleasă, care pune suflet în tot ceea ce face, iar eu consider ca atunci când faci asta, rezultatele sunt de-a dreptul minunate.

Ce înseamnă pentru tine sprâncene și ten frumoase?
Sprâncenele ocupă cel mai important loc în echilibrul trăsăturilor, o formă corect aleasă îţi poate schimba întreaga fizionomie. Pentru mine  sunt „micile detalii” care fac diferenţa. Un ten frumos este acel ten neted, hidratat şi lipsit de imperfecțiuni, a cărui luminozitate îmi doresc să o văd chiar şi în zilele când aleg să nu port machiaj. Este cartea de vizită care spune multe despre noi și despre cum alegem să ne îngrijim. Să ai o piele frumoasă și sănătoasă nu e ușor, necesită perseverență și grijă continuă, dar rezultatele merită.

Cum ai grijă de sprâncenele și tenul tău atunci când esti pe cont propriu?
Între două vizite la tine, încerc să păstrez cât mai mult timp forma creată, pensez şi tund firele rebele care cresc în afara liniei trasate. Alături de machiajul tenului şi al ochilor, pentru definirea sprâncenelor, folosesc  un gel pentru sprâncene ( în nuanța lor), o pensulă specială şi o ceară de fixare. Pentru ten mi-am construit o rutină zilnică de îngrijire, care cuprinde curăţare, tonifiere, hidratare şi protecție solară, cu produse blânde, neparfumate şi fără iritanţi, alese în funcţie de nevoile tenului meu. O dată pe săptămână folosesc un gomaj delicat, pentru îndepartarea celulelor moarte, urmat de o mască hrănitoare preparată din ingrediente naturale.



0 comentarii :

Trimiteți un comentariu