Sprancene Brunete Dese




Ceau din nou,

Vreau să vă prezint aceste sprâncene care prin desime, grosime, culoare și poziție au mare potențial.
La formă am avut de lucrat pentru că nu e definită. Când sunt așa dese și groase este nevoie de o mare atenție la stabilirea formei și grosimii. În primul rând caut să o definesc fără a o subția aproape deloc.
Sunt două motive pentru asta: unu pentru că această grosime e o calitate și doi clienta care vine cu astfel de sprâncene la pensat ar fi șocată dacă dintr-o dată le-ar avea subțiri chiar dacă forma ar fi bună.

O regulă de baza în pensat ar fi dacă sunt groase ca format tot groase să rămână. Se poate lucra la arcuire și formă. În general o arcuire lină se potrivește celor mai multor sprâncene. Se poate lucra în a o face mai accentuată sau mai putin, însă sunt de evitat colțurile deoarece arată forțat și înăspresc trăsăturile. În zona de lângă nas lipsește puțin din sprâncene. Clienta mea se orienta după măsurătorile standard atunci când stabilea de unde începe sprânceana.  E o măsurătoare pe care nu o recomand. Riscul e să se depărteze sprâncenele mai mult decât trebuie.

Pe arcadă spre codiță firele sunt poziționate mai spre pleoapă. Am păstrat acele fire care dădeau lungime și erau bine plasate, chiar dacă erau mai subțiri. Deasemenea am eliminat alte fire groase care prin poziție dau impresia de pleoapă căzută.