|
|
Mirela e clienta mea din februarie și mi-e tare drag de ea. E o fată cu o fire caldă, veselă care zâmbește mult. Urmărind primele filmări văd însă o tânără destul de încordată și nefericită și nici vorba să mai și zâmbească. Pe măsură ce tenul a fost tot mai bine starea ei s-a și schimbat. Dacă îmi place ceea ce fac e și pentru că am șansa să readuc zâmbetul pe fața unor fete, speranța că ceea ce le-a chinuit uneori chiar ani de zile poate să dispară ca și cum nu a fost. A dorit la un moment dat să
îi trimit prima filmare. Trecuseră câteva luni și deja nu se mai vedea că acest ten s-a confruntat cu o acnee care ani de zile nu a răspuns la diferitele tratamente, vizite la dermatolog, proceduri. Așa că atunci când a văzut filmarea mi-a scris că îi vine să plângă când a văzut cum a fost. Nu-i venea să creadă.
Așa cum spuneam Mirela a venit la mine în luna Februarie iar ședințele pentru început au fost la doua săptămâni. Tenul așa cum se vede la a treia vizită, deci după doar doua ședințe arată cu mult mai bine. A reacționat extraordinar mergând rapid spre vindecare.
Tenul, a fost susținut cu setul pentru acasă Clear-Balance ce conține spuma de curățare, crema normalizantă, crema de zi care poate fi folosită ca bază de machiaj și crema cicatrizantă. Aceste produse completează tratamentul de salon. Am recomandat și un produs medicament de la farmacie. Mirela a fost foarte responsabilă și conștiincioasă cu rolul ei în vindecare, foarte atentă la demachiere și a folosit produsele recomandate. A respectat ritmul programărilor și chiar cu greu am convins-o că nu mai e cazul să vină la două săptămâni și că putem trece la pasul următor și să ne vedem la trei săptămâni. Acest rezultat bun i se datorează și ei.
Au trecut doar șapte luni de când mă ocup de tenul ei și de aceea nu pot spune încă dacă e vindecat. Un ten care poate părea vindecat e bine să fie în continuare urmărit, stabilizat rezultatul, tratate semnele și cicatricile. Ședințele ajung să fie o dată pe lună și când nu mai apar inflamații programările pot fi la câteva luni.
Am folosit produsele Skeyndor, linia împotriva acneei Clear Balance și linia Derma Peel pentru tratarea imperfecțiunilor.
În pozele de mai jos vedeți evoluția tenului și rezultatul obținut după 7 luni.
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu